Dreams

Câteodată stau şi mă gândesc cât de norocoasă sunt de fapt. Iar când văd la televizor persoane care până acum nu au avut posibilitatea de a trăi ce am trăit eu până în acest punct al vieţii, parcă mă simt prost şi mă gândesc cum ar fi fost dacă aş fi trăit într-o asemenea familie. Cu siguranţă aş fi apreciat lucrurile altfel, toate ar fi avut o altă valoare.

Mă simt norocoasă din multe puncte de vedere. Nu pot să mă plâng că n-am. Am avut şi am ce mi-am dorit. Că nu s-a întâmplat fix în momentul când am vrut, asta e, dar mă bucură că asta mi-a pus frână la răsfăţ.  Cât despre persoane, eh, fiecare pădure cu uscăturile ei. Şi bune şi rele. Daaarrr, au fost câteva persoane care şi-au pus amprenta adânc în viaţa mea. Mi s-a deschis apetitul pentru artă, muzică (mostly old music), limbi stăine, automobile şi funcţionarea lor, ştiinţe etc. Pentru asta le mulţumesc. Nu sunt multe, dar de o mare valoare. Datorită lor, now I want to improve myself. To be better and better. Şi mereu am crezut că nimic nu este imposibil. Poţi să faci orice vrei, dacă ai curaj. Bineînţeles şi timp şi bani etc etc etc.

Dar e important ce fel de persoane întâlneşti în viaţă, cum te marchează ele, ce îţi inspiră sau ce te învaţă, dacă sunt interesate sau nu ( am putea enumera mulţi factori... dar n-are rost). Mai e şi acel gram de noroc pe care oricine trebuie să-l aibă (dacă nu, şi-l fabrică ;)) ).

Păcat că multe vise frumoase ale unor copii talentaţi se opresc şi ajung să se plafoneze din cauza banilor. Sunt mulţi copilaşi în România care chiar au un talent şi multora le place muzica autentică românească şi dansul. Ţin tradiţia vie şi asta e îmbucurător. Pentru asta îi apreciez, mai ales că mulţi sunt din zonele rurale ale ţării unde nu se găseşte aşa de uşor de lucru (aici referindu-mă la părinţi). Iar copiii trebuie să-i ajute la gospodărie pe mama şi tata şi pe lângă asta, merg şi la şcoală unde au rezultate bune şi-şi mai cultivă şi talentul. Iar eu stau şi practic lenevesc la oraş, şi culmea, am mai multe posibilităţi (de studiu) ca ei. Aştia abia îndrăznesc să spere să ajungă în Bucureşti la facultate, în timp ce eu sunt sătulă de oraşul ăsta haotic şi mă gândesc să plec. E mai bine pentru mine să gândesc egoist, dar când te duci în afară şi eşti marginalizat doar pentru că ai cetăţenia română, deşi tu eşti bun pe ceea ce faci, îţi vezi de treabă ... am auzit şi eu destule de la studenţi, acum angajaţi.

Dar cum în România, the land of choice, in 2009, diferenţele dintre categoriile sociale sunt frapant de mari, visele copiilor sunt în consecinţă. I feel ashamed about that sometimes ! Dar degeaba mi-e mie ruşine ca simplu cetăţean când pe alţii îi doare (sau mai bine zis nu-i doare deloc)...