Cronică de liceu

S-a terminat. În sfârşit!

4 ani au trecut. Îmi amintesc şi acum ziua când am dat testul pentru clasa de intensiv. Nu regret niciun moment că am ales aşa. Mi s-a întâmplat cel mai bun lucru! Cât despre colegi, pot spune că ar fi putut fi altfel, dar mai bine că s-a întâmplat aşa. La început, eram mici şi neştiutori, practic ne înţelegeam bine cu toţii. Mai târziu, lucrurile s-au schimbat şi nu mă refer la o schimbare în bine. Dintr-un prea mare orgoliu şi din dorinţa de a ieşi întotdeauna în evidenţă, unii s-au maturizat mult prea devreme în rău. Maturizarea aceasta s-a tradus în răzbunări pe prietenul/prietena cel/cea mai bun/a, în şicane făcute colegilor, plus comploturi care i-au înjosit teribil (de care nu se ştie), însă sunt atât de veneraţi în grupul lor de prieteni (pentru că ţin mereu să fie în centrul atenţiei) încât dacă lucrurile ar fi scoase la iveală, nimeni nu ar crede. Asta-i viaţa! În plus, scuzele vin prea târziu. Cu timpul, se uită, dar nu se iartă.

Profesorii. Unii jos pălăria, alţii mai bine mă abţin. Regretul meu e că profesorii cei mai capabili şi mai buni în meseria lor au fost şi cei mai vehement contestaţi. Răspunsul la întrebarea "de ce?" e mai mult decât evident. Elevii (adică acei elevi care se credeau genii) nu puteau face faţă cerinţelor minime. Aşa că, treptat, testele s-au rărit şi temele de referate/proiecte s-au înmulţit. Poate a fost bine (că au fost medii mai mari!?), poate a fost rău (fac pariu că nu se mai ştie absolut nimic din referatele acelea), a trecut, subiect încheiat. N-am înţeles niciodată lupta asta pentru medii astronomice, doar pentru a arăta că persoana în cauză este deşteaptă. Îi număr pe degetele de la o mână pe cei care au spus clar că învaţă pentru ei şi au medii mari.

Bac-ul. Un examen important care nu trebuie tratat cu nonşalanţă. 3 materii lungi, mari şi late. La română mă urmăreşte basmul. A picat şi acum patru ani, la capacitate. Acest lucru m-a făcut să exclam, în glumă, că suntem generaţia fantastică, însă abia la rezultate mi-am dat seama că am avut dreptate într-un sens nu tocmai flatant. Niciodată notele nu au fost pe merit şi niciodată nu vor fi. În sălile unde supraveghetorii au fost "permisivi", notele au fost suspect de mari. Oricum, nu mai contează şi din ziua aflării rezultatelor îmi va rămâne în cap dialogul dintre doi colegi, care din punctul de vedere al mediei din cei 4 ani de liceu, sunt diametral opuşi: "Spre deosebire de tine, care ai învăţat 4 ani, eu am învăţat jumătate de an." , "Ba nu am învăţat 4 ani!", "Se vede la medie." (media din aIXa, aXa, aXIa, aXIIa)
Important e că am luat Bac-ul. Nimeni nu va întreba de medie sau note. Ce chestie, nu!?

Cei mai revoltaţi au fost la română. Şi deşi, româna este cea mai subiectivă materie, s-au depus contestaţii. Mă gândeam, să fi învăţat la română atât de bine şi să fii atât de sigur pe ce ai scris încât să exclami că totul e o porcărie, pentru că ai luat 7 în loc de 9? Să nu mai vorbesc de faptul că la biologie s-a copiat cu memoratoarele pe bancă (relatări de la ieşire din examen) şi pentru 9,80-9,90 se depune contestaţie? Încă nu se înţelege faptul că nu contează nota, ci doar ceea ce ai în cap. Nota nu reflectă ştiinţa şi se pot da exemple cu sutele. E jenant şi din cauza felului oamenilor, ţara asta nu va ajunge niciodată la nivelul celor din vest. Păcat!

It's over now. Sper să treacă mult timp până când mă voi gândi din nou la foştii colegi. Deşi s-au păstrat aparenţele de clasă unită, încă din prima zi din clasa aIXa, am fost incompatibili.

C'est la vie!