S-a terminat. În sfârşit!
4 ani au trecut. Îmi amintesc şi acum ziua când am dat testul pentru clasa de intensiv. Nu regret niciun moment că am ales aşa. Mi s-a întâmplat cel mai bun lucru! Cât despre colegi, pot spune că ar fi putut fi altfel, dar mai bine că s-a întâmplat aşa. La început, eram mici şi neştiutori, practic ne înţelegeam bine cu toţii. Mai târziu, lucrurile s-au schimbat şi nu mă refer la o schimbare în bine. Dintr-un prea mare orgoliu şi din dorinţa de a ieşi întotdeauna în evidenţă, unii s-au maturizat mult prea devreme în rău. Maturizarea aceasta s-a tradus în răzbunări pe prietenul/prietena cel/cea mai bun/a, în şicane făcute colegilor, plus comploturi care i-au înjosit teribil (de care nu se ştie), însă sunt atât de veneraţi în grupul lor de prieteni (pentru că ţin mereu să fie în centrul atenţiei) încât dacă lucrurile ar fi scoase la iveală, nimeni nu ar crede. Asta-i viaţa! În plus, scuzele vin prea târziu. Cu timpul, se uită, dar nu se iartă.
Profesorii. Unii jos pălăria, alţii mai bine mă abţin. Regretul meu e că profesorii cei mai capabili şi mai buni în meseria lor au fost şi cei mai vehement contestaţi. Răspunsul la întrebarea "de ce?" e mai mult decât evident. Elevii (adică acei elevi care se credeau genii) nu puteau face faţă cerinţelor minime. Aşa că, treptat, testele s-au rărit şi temele de referate/proiecte s-au înmulţit. Poate a fost bine (că au fost medii mai mari!?), poate a fost rău (fac pariu că nu se mai ştie absolut nimic din referatele acelea), a trecut, subiect încheiat. N-am înţeles niciodată lupta asta pentru medii astronomice, doar pentru a arăta că persoana în cauză este deşteaptă. Îi număr pe degetele de la o mână pe cei care au spus clar că învaţă pentru ei şi au medii mari.
Bac-ul. Un examen important care nu trebuie tratat cu nonşalanţă. 3 materii lungi, mari şi late. La română mă urmăreşte basmul. A picat şi acum patru ani, la capacitate. Acest lucru m-a făcut să exclam, în glumă, că suntem generaţia fantastică, însă abia la rezultate mi-am dat seama că am avut dreptate într-un sens nu tocmai flatant. Niciodată notele nu au fost pe merit şi niciodată nu vor fi. În sălile unde supraveghetorii au fost "permisivi", notele au fost suspect de mari. Oricum, nu mai contează şi din ziua aflării rezultatelor îmi va rămâne în cap dialogul dintre doi colegi, care din punctul de vedere al mediei din cei 4 ani de liceu, sunt diametral opuşi: "Spre deosebire de tine, care ai învăţat 4 ani, eu am învăţat jumătate de an." , "Ba nu am învăţat 4 ani!", "Se vede la medie." (media din aIXa, aXa, aXIa, aXIIa)
Important e că am luat Bac-ul. Nimeni nu va întreba de medie sau note. Ce chestie, nu!?
Cei mai revoltaţi au fost la română. Şi deşi, româna este cea mai subiectivă materie, s-au depus contestaţii. Mă gândeam, să fi învăţat la română atât de bine şi să fii atât de sigur pe ce ai scris încât să exclami că totul e o porcărie, pentru că ai luat 7 în loc de 9? Să nu mai vorbesc de faptul că la biologie s-a copiat cu memoratoarele pe bancă (relatări de la ieşire din examen) şi pentru 9,80-9,90 se depune contestaţie? Încă nu se înţelege faptul că nu contează nota, ci doar ceea ce ai în cap. Nota nu reflectă ştiinţa şi se pot da exemple cu sutele. E jenant şi din cauza felului oamenilor, ţara asta nu va ajunge niciodată la nivelul celor din vest. Păcat!
It's over now. Sper să treacă mult timp până când mă voi gândi din nou la foştii colegi. Deşi s-au păstrat aparenţele de clasă unită, încă din prima zi din clasa aIXa, am fost incompatibili.
C'est la vie!
5 iulie 2010
8 aprilie 2010
Cel mai greu lucru...
...atunci când ai un blog e alegerea temei.
Trebuie să fie ceva ce te reprezintă. E un mesaj pe care îl transmiţi împreună cu ceea ce scrii. Printre atâtea teme, disponibile pe internet, e dificil să-ţi alegi una. Dar nu credeam că e atât de dificil!
Trebuie să fie ceva ce te reprezintă. E un mesaj pe care îl transmiţi împreună cu ceea ce scrii. Printre atâtea teme, disponibile pe internet, e dificil să-ţi alegi una. Dar nu credeam că e atât de dificil!
19 ianuarie 2010
Proverb
Un prost aruncă o piatră în lac şi 10 înţelepţi se chinuie s-o scoată.
Aşa e viaţa. N-ai (chiar n-ai!) ce să-i faci. Însă, bucuriile şi succesele îţi dau aripi, pe când răutăţile invidioşilor te fac mai puternic.
Unii, deşi ar trebui să aibă o gândire matură şi detaşată, se poartă ca nişte copii de grădiniţă care simt nevoia de atenţie. Nimic rău până aici. Când ajungi să te impui, în detrimentul unuia mai mic decât tine (având iluzia puterii) nu mai e bine deloc. Pierderea de energie e din partea lor, a celor care îşi fac griji pentru alţii.
Ceea ce uită toţi e că mai devreme sau mai târziu, vom răspunde pentru faptele comise şi vom suporta consecinţele.
Iertarea e divină, răzbunarea e arma prostului. :)
Aşa e viaţa. N-ai (chiar n-ai!) ce să-i faci. Însă, bucuriile şi succesele îţi dau aripi, pe când răutăţile invidioşilor te fac mai puternic.
Unii, deşi ar trebui să aibă o gândire matură şi detaşată, se poartă ca nişte copii de grădiniţă care simt nevoia de atenţie. Nimic rău până aici. Când ajungi să te impui, în detrimentul unuia mai mic decât tine (având iluzia puterii) nu mai e bine deloc. Pierderea de energie e din partea lor, a celor care îşi fac griji pentru alţii.
Ceea ce uită toţi e că mai devreme sau mai târziu, vom răspunde pentru faptele comise şi vom suporta consecinţele.
Iertarea e divină, răzbunarea e arma prostului. :)
14 ianuarie 2010
P.S.: I love you!
2009 a fost cel mai happy an of my life. Sentimentul că iubeşti şi eşti iubit la rândul tău, e unic şi incomparabil. E atât de frumos că nu vrei să-l pierzi şi câteodată simţi că e ireal ce se întâmplă cu tine.
Cu o iubire adevărată poţi trece peste orice munte ce-ţi iese în cale. Şi cel mai frumos lucru e că devii mai puternic şi legătura dintre cei 2 îndrăgostiţi se întăreşte. Este incredibil cum iubirea schimbă un om. Îl face să plutească, îl poartă pe cele mai frumoase meleaguri, îl face să simtă că nimic nu-l poate atinge. Dar la fel de bine, îl face să-şi piardă raţiunea şi să facă lucruri de care nu se simţea în stare înainte, îl face să comită greşeli. Din cauza lor te simţi prost şi ai vrea să dai timpul înapoi să le ştergi. Nu se poate, trebuie să ţi le asumi şi să-ţi spui că dacă vrei, POŢI să schimbi totul. Trebuie să ai voinţă (ceva care mie mi-a lipsit). Dacă vrei ca totul să meargă şi să fie bine, trebuie (TREBUIE!) să fii în stare să lupţi cu tine însuţi şi cu toţi ceilalţi. Acesta e de fapt adevărul. Ne complacem într-o situaţie penibilă şi nu evoluăm spre mai bine, nu pentru că nu am vrea, ci pentru că ne-am obişnuit aşa.
Dacă ai voinţă, totul se poate schimba. Mulţi se opresc la stadiul de vrut pentru că dând de greu se gândesc că poate există o cale mai simplă. Ei bine, nu există decât lupta cu tine însuţi de a fi mai bun şi de a fi altfel.
P.S.: I love you!
Postul acesta îţi este dedicat pentru că îţi mulţumesc că zi de zi eşti alături de mine, mă iubeşti şi mă accepţi aşa cum sunt. Iartă-mă pentru toate greşelile de-a lungul timpului. Îmi e de ajuns un zâmbet de-al tău pentru ca ziua mea să se schimbe radical şi doar o îmbrăţişare să mă facă să mă simt mai bine. Îţi mulţumesc că datorită ţie am cunoscut o parte a mea pe care nu mi-o cunoşteam. Eu nu cred că e o coincidenţă faptul că avem cifra 8 în comun. Nu cred că a fost o coincidenţă cifra 8 de astăzi, ci un semn. Nimic nu poate schimba trecutul, dar viitorul ne aparţine !
Cu o iubire adevărată poţi trece peste orice munte ce-ţi iese în cale. Şi cel mai frumos lucru e că devii mai puternic şi legătura dintre cei 2 îndrăgostiţi se întăreşte. Este incredibil cum iubirea schimbă un om. Îl face să plutească, îl poartă pe cele mai frumoase meleaguri, îl face să simtă că nimic nu-l poate atinge. Dar la fel de bine, îl face să-şi piardă raţiunea şi să facă lucruri de care nu se simţea în stare înainte, îl face să comită greşeli. Din cauza lor te simţi prost şi ai vrea să dai timpul înapoi să le ştergi. Nu se poate, trebuie să ţi le asumi şi să-ţi spui că dacă vrei, POŢI să schimbi totul. Trebuie să ai voinţă (ceva care mie mi-a lipsit). Dacă vrei ca totul să meargă şi să fie bine, trebuie (TREBUIE!) să fii în stare să lupţi cu tine însuţi şi cu toţi ceilalţi. Acesta e de fapt adevărul. Ne complacem într-o situaţie penibilă şi nu evoluăm spre mai bine, nu pentru că nu am vrea, ci pentru că ne-am obişnuit aşa.
Dacă ai voinţă, totul se poate schimba. Mulţi se opresc la stadiul de vrut pentru că dând de greu se gândesc că poate există o cale mai simplă. Ei bine, nu există decât lupta cu tine însuţi de a fi mai bun şi de a fi altfel.
P.S.: I love you!
Postul acesta îţi este dedicat pentru că îţi mulţumesc că zi de zi eşti alături de mine, mă iubeşti şi mă accepţi aşa cum sunt. Iartă-mă pentru toate greşelile de-a lungul timpului. Îmi e de ajuns un zâmbet de-al tău pentru ca ziua mea să se schimbe radical şi doar o îmbrăţişare să mă facă să mă simt mai bine. Îţi mulţumesc că datorită ţie am cunoscut o parte a mea pe care nu mi-o cunoşteam. Eu nu cred că e o coincidenţă faptul că avem cifra 8 în comun. Nu cred că a fost o coincidenţă cifra 8 de astăzi, ci un semn. Nimic nu poate schimba trecutul, dar viitorul ne aparţine !
Don't fall in love with someone you can live with, fall in love with someone you can't live without!
12 septembrie 2009
Dreams
Câteodată stau şi mă gândesc cât de norocoasă sunt de fapt. Iar când văd la televizor persoane care până acum nu au avut posibilitatea de a trăi ce am trăit eu până în acest punct al vieţii, parcă mă simt prost şi mă gândesc cum ar fi fost dacă aş fi trăit într-o asemenea familie. Cu siguranţă aş fi apreciat lucrurile altfel, toate ar fi avut o altă valoare.
Mă simt norocoasă din multe puncte de vedere. Nu pot să mă plâng că n-am. Am avut şi am ce mi-am dorit. Că nu s-a întâmplat fix în momentul când am vrut, asta e, dar mă bucură că asta mi-a pus frână la răsfăţ. Cât despre persoane, eh, fiecare pădure cu uscăturile ei. Şi bune şi rele. Daaarrr, au fost câteva persoane care şi-au pus amprenta adânc în viaţa mea. Mi s-a deschis apetitul pentru artă, muzică (mostly old music), limbi stăine, automobile şi funcţionarea lor, ştiinţe etc. Pentru asta le mulţumesc. Nu sunt multe, dar de o mare valoare. Datorită lor, now I want to improve myself. To be better and better. Şi mereu am crezut că nimic nu este imposibil. Poţi să faci orice vrei, dacă ai curaj. Bineînţeles şi timp şi bani etc etc etc.
Dar e important ce fel de persoane întâlneşti în viaţă, cum te marchează ele, ce îţi inspiră sau ce te învaţă, dacă sunt interesate sau nu ( am putea enumera mulţi factori... dar n-are rost). Mai e şi acel gram de noroc pe care oricine trebuie să-l aibă (dacă nu, şi-l fabrică ;)) ).
Păcat că multe vise frumoase ale unor copii talentaţi se opresc şi ajung să se plafoneze din cauza banilor. Sunt mulţi copilaşi în România care chiar au un talent şi multora le place muzica autentică românească şi dansul. Ţin tradiţia vie şi asta e îmbucurător. Pentru asta îi apreciez, mai ales că mulţi sunt din zonele rurale ale ţării unde nu se găseşte aşa de uşor de lucru (aici referindu-mă la părinţi). Iar copiii trebuie să-i ajute la gospodărie pe mama şi tata şi pe lângă asta, merg şi la şcoală unde au rezultate bune şi-şi mai cultivă şi talentul. Iar eu stau şi practic lenevesc la oraş, şi culmea, am mai multe posibilităţi (de studiu) ca ei. Aştia abia îndrăznesc să spere să ajungă în Bucureşti la facultate, în timp ce eu sunt sătulă de oraşul ăsta haotic şi mă gândesc să plec. E mai bine pentru mine să gândesc egoist, dar când te duci în afară şi eşti marginalizat doar pentru că ai cetăţenia română, deşi tu eşti bun pe ceea ce faci, îţi vezi de treabă ... am auzit şi eu destule de la studenţi, acum angajaţi.
Dar cum în România, the land of choice, in 2009, diferenţele dintre categoriile sociale sunt frapant de mari, visele copiilor sunt în consecinţă. I feel ashamed about that sometimes ! Dar degeaba mi-e mie ruşine ca simplu cetăţean când pe alţii îi doare (sau mai bine zis nu-i doare deloc)...
Mă simt norocoasă din multe puncte de vedere. Nu pot să mă plâng că n-am. Am avut şi am ce mi-am dorit. Că nu s-a întâmplat fix în momentul când am vrut, asta e, dar mă bucură că asta mi-a pus frână la răsfăţ. Cât despre persoane, eh, fiecare pădure cu uscăturile ei. Şi bune şi rele. Daaarrr, au fost câteva persoane care şi-au pus amprenta adânc în viaţa mea. Mi s-a deschis apetitul pentru artă, muzică (mostly old music), limbi stăine, automobile şi funcţionarea lor, ştiinţe etc. Pentru asta le mulţumesc. Nu sunt multe, dar de o mare valoare. Datorită lor, now I want to improve myself. To be better and better. Şi mereu am crezut că nimic nu este imposibil. Poţi să faci orice vrei, dacă ai curaj. Bineînţeles şi timp şi bani etc etc etc.
Dar e important ce fel de persoane întâlneşti în viaţă, cum te marchează ele, ce îţi inspiră sau ce te învaţă, dacă sunt interesate sau nu ( am putea enumera mulţi factori... dar n-are rost). Mai e şi acel gram de noroc pe care oricine trebuie să-l aibă (dacă nu, şi-l fabrică ;)) ).
Păcat că multe vise frumoase ale unor copii talentaţi se opresc şi ajung să se plafoneze din cauza banilor. Sunt mulţi copilaşi în România care chiar au un talent şi multora le place muzica autentică românească şi dansul. Ţin tradiţia vie şi asta e îmbucurător. Pentru asta îi apreciez, mai ales că mulţi sunt din zonele rurale ale ţării unde nu se găseşte aşa de uşor de lucru (aici referindu-mă la părinţi). Iar copiii trebuie să-i ajute la gospodărie pe mama şi tata şi pe lângă asta, merg şi la şcoală unde au rezultate bune şi-şi mai cultivă şi talentul. Iar eu stau şi practic lenevesc la oraş, şi culmea, am mai multe posibilităţi (de studiu) ca ei. Aştia abia îndrăznesc să spere să ajungă în Bucureşti la facultate, în timp ce eu sunt sătulă de oraşul ăsta haotic şi mă gândesc să plec. E mai bine pentru mine să gândesc egoist, dar când te duci în afară şi eşti marginalizat doar pentru că ai cetăţenia română, deşi tu eşti bun pe ceea ce faci, îţi vezi de treabă ... am auzit şi eu destule de la studenţi, acum angajaţi.
Dar cum în România, the land of choice, in 2009, diferenţele dintre categoriile sociale sunt frapant de mari, visele copiilor sunt în consecinţă. I feel ashamed about that sometimes ! Dar degeaba mi-e mie ruşine ca simplu cetăţean când pe alţii îi doare (sau mai bine zis nu-i doare deloc)...